Comunicat de presă

26 Septembrie 2023

Academia Renașterii Feminine lansează programul online revoluționar de Renaștere și Abundență pentru accesarea puterii feminine 

Academia Renașterii Feminine anunță programul online inovator pentru toate femeile care doresc să își redescopere autenticitatea și secretul puterii feminine. “Renaștere Feminină și Abundență prin Vindecarea celor 4 stadii ale Feminității” este un curs revoluționar de dezvoltare personală, accesibil din toate colțurile lumii, care poate aduce schimbări transformative în viața fiecărei cursante.

Cu agitația și provocările vieții moderne ne putem simți epuizate din cauza stresului cotidian. Această stare poate fi și o consecință a unor conflicte interioare adânci, răni nevindecate care duc la sentimente de frică, de incertitudine și la un disconfort general. Iată de ce Academia Renașterii Feminine vine în ajutorul femeilor cu acest program unic de 4 luni, cu metode care s-au dovedit a fi foarte eficiente.

Cursul de Renaștere Feminină și Abundență, realizat de Psihologul Iulia Roxana Oroviceanu, cu Specializare în Terapii Cognitiv Comportamentale și fondatorul Academia Renașterii Feminine, le oferă cursantelor instrumentele necesare pentru a se reconecta cu propria sursă feminină și de a-și construi un sistem practic pentru a depăși orice obstacol în parcursul lor. Programul le oferă metode pentru a recupera energia pierdută, pentru a recăpăta încredere în sine și pentru a dezvolta o nouă viziune pozitivă asupra vieții.

Beneficiile majore ale programului “Renaștere Feminină și Abundență prin Vindecarea celor 4 stadii ale Feminității” sunt:

  • Recuperarea energiei: Învață femeile cum să adune energia împrăștiată în diverse direcții, astfel încât să se simtă mai puternice și mai motivate.
  • Vindecarea trecutului: Cursantele vor scăpa de resentimente și neiertări, vindecând ceea ce ține de trecut, eliberându-se de greutățile din parcursul anterior.
  • Relații mai bune: Programul le ajută să se bucure din nou de relația cu un bărbat, să vindece relația cu femeile din neam și să obțină echilibru în raportul dintre cât oferă și cât primesc.
  • Abundență și succes: Cursul le ajută să materializeze ideile vechi și să se bucure de abundență în toate ariile vieții.
  • Încredere și frumusețe interioară: Prin tehnici de feminitate revelatoare, vor recăpăta încrederea în propria persoană și se vor simți din nou atrăgătoare și frumoase.

Fondatorul Academia Renașterii Feminine, Iulia Roxana Oroviceanu declară: “Prin programul online de Renaștere Feminină și Abundență prin Vindecarea celor 4 stadii ale Feminității cursantele vor face un prim pas către o viață mai înfloritoare. Vor ieși din zona de confort, vor redescoperi autenticitatea și vor deveni reginele propriilor vieți. Femeile învață să nu se mai teamă, să aibă încredere în ele și să se simtă în siguranță într-o comunitate frumoasă de femei în care acceptarea și sprijinul sunt valori de bază.”

“Toate ghidările, întâlnirile, procesele parcurse așează rând pe rând trăirile, răspund la multe dintre frământările individuale și indică direcția necesară pentru întâlnirea cu sinele autentic, care este stăpân pe propriile alegeri. Prin tehnici specifice, programul favorizată redobândirea curajului de exprimare, iubirea sănătoasă, aplicarea creativității și folosirea constructrivă a energiei personale.”, a mai adăugat Iulia Oroviceanu.

Programul de Renaștere Feminină și Abundență include și o întâlnire gratuită și se poate accesa aici https://academiarenasteriifeminine.com/abundenta-si-feminitate/. 

NOTE CĂTRE JURNALIȘTI

Pentru solicitări de presă și imagini cu rezoluție profesională:

Corina Stoicescu

Consultant Relații Publice și Specialist în Comunicare Strategică 

Academia Renașterii Feminine

corina.stoicescu@gmail.com și contact@academiarenasteriifeminine.com

+40 729729071

Fondator Academia Renașterii Feminine, Psiholog Iulia Roxana Oroviceanu

Iulia Roxana Oroviceanu este liderul și fondatorul Academiei Renașterii Feminine, de profesie fiind Psiholog cu Specializare în Terapii Cognitiv Comportamentale (TCC) și Master in Hipnoză și TCC. 

A creat programe de vindecare emoțională și a lucrat cu mii de femei în peste 16 ani de experiență ca psihoterapeut. Practică terapii individuale, a susținut numeroase workshop-uri, seminarii și conferințe pe teme precum: “Sportul ca terapie”, “Relația de cuplu și motivele inconștiente pentru care alegem un anumit tip de partener”, “Simptomele fizice ale bolilor spirituale”, “Mâncatul compulsiv și influența tulburărilor emoționale”, “Treptele Inițierii și divinul feminin” și “Raportul pe care îl ai tu cu femeia din tine”.

Iulia Oroviceanu susține tabere și cursuri de feminitate în România și în străinătate, participă la emisiuni și conferințe pe teme de recuperare psiho-emoțională. De asemenea, este autorul cărților “Când viața te provoacă la duel” și “Ghid de armonizare a celor patru corpuri”.

Despre Academia Renașterii Feminine 

O platformă dedicată emancipării și dezvoltării femeilor ACADEMIA RENAȘTERII FEMININE pune la dispoziție toate etapele esențiale de parcurgere în siguranță a călătoriei spre cunoașterea interioară. Cu o echipă de experți în dezvoltarea personală și feminitate, Academia Renașterii Feminine oferă programe de formare care transformă viețile femeilor și le ajută să își atingă potențialul maxim. Pașii includ armonizarea cu sinele, vindecarea emoțională, spirituală și mentală prin metode dobândite în practică terapeutică cu rezultate dovedite în rândul femeilor care au urmat cursurile Academia Renașterii Feminine în persoană și online. 

VREI MAI MULT?

PRIMEȘTE MATERIALE DE VINDECARE EMOȚIONALĂ ȘI INFORMAȚII DESPRE CURSURI

Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.